Te iubesc !

sâmbătă, 29 martie 2014

- Uite, voi fi sinceră. Nu îţi voi cere luna, nici cerul, şi nici vreun lucru material... Pentru că, sincer, asta nu mă interesează. Mă interesează să stau cu tine, şi dacă vreodată îţi voi cere ceva, vă fi timp, pentru a petrece împreună.  Nu, nu vreau să nu mai faci ceea ce îţi place. Dacă vrei să ieşi cu prieteni tăi, nu am nimic împotrivă, am încredere în tine; singurul lucru care ţi-l cer este să ai grijă de tine şi să te distrezi. Poţi să ai 1000 de prietene, dar nu fi drăgăstos cu ele, mă incomodează; şi dacă vreodată sunt geloasă; este pentru că şi relaţia noastră a început tot cu o prietenie. Vreau să fi fericit, vreau să fi tu însuţi. Nu vreau să te schimbi pentru mine, şi sper ca nici tu să nu încerci să mă schimbi. Te iubesc, dar nu profita de asta. Am încredere în tine, nu mă dezamăgi.

luni, 24 martie 2014

Dacă stăm cu mulţi, suntem nişte c***e; dacă stăm cu puţini, mai bine ne ducem să ne călugărim.
Dacă vorbim mult, suntem stresante; dacă vorbim puţin, suntem plictisitoare. 
Dacă suntem cu frumoşi, suntem superficiale; dacă suntem cu urâţi, suntem nişte disperate. 
Dacă avem stimă, suntem încrezute; dacă nu o avem nu ne credem suficient de bune. 
Nu cred că cineva va înţelege vreodată bărbaţi :) !

miercuri, 19 martie 2014

Nu cauta momentul perfect, doar caută un moment și fă-l să fie perfect.

miercuri, 12 martie 2014

Mă amuză faptul că vă daţi drept "îndrăgostiţi" şi în mai puţin de o lună uitaţi acea persoană.

Nu înţeleg persoanele care se "îndrăgostesc" după o zi pe alta, serios.

luni, 10 martie 2014

Zâmbeşte mereu, chiar dacă nu ai motive să o faci.

Niciodată ceva ce merită nu va fi uşor.

Nu m-am schimbat, doar am decîs să nu mai fiu aşa proastă. Nu înseamnă că nu te cred, doar că nu mai am aşa multă încredere şi asta nu este pentru că nu mai simt nimic pentru tine, doar că m-am oprit din demonstrat.

Doare să te dezamăgească cineva pe care îl credeai diferit.

Simt că aştept ceva ce nu se va întâmpla.

marți, 4 martie 2014

Vine un moment, o seară când te gândeşti la tot... La ce a trecut şi ce a rămas. Îţi aduci aminte de el, băiatul care te ducea până în al 9-lea cer, care ţi-a greşit mult, care te-a făcut să plângi, care te-a făcut să îl iubeşti şi să te întorci mereu la el. Iar în seara aceea, stând pe întuneric... Tremurând în nelinişte, cu fiori în tot corpul, te încumeţi să-i scrii. Să-ţi aminteşti amintiri la un moment dat plăcute, care acum dor pe zi ce trece tot mai tare, şi îţi aduci aminte de fiecare vorbă şi faptă de-a lui, de fiecare declaraţie copilărească, de fiecare lacrimă. Dar, într-un final nu va mai fi nimic. O legătură ruptă odată, nu se mai leagă  niciodată.